Statea in mijlocul multimii si gandul ii era tare departe.Rock-ul cantat de trupa asurzea toate vocile din sala dar el inca isi auzea gandurile clar.Nu prea stia el exact la ce se gandea dar oricum intelegea mai bine decat palavragelile “muzicienilor”. “Daca ati putea v-ati trage-o pe masa asta nu?”,le spuse el celor doi indragostiti care stateau alaturi de el la masa. Erau innebunitor de dragastosi dar ce era sa le faci? Zambeai si te uitai in alta parte. A venit si ea dar era intr-o continua viteza. Ba lua loc si isi facea probleme,ba se ridica sa vorbeasca la telefon,ba iesea la o tigara afara. Of nu mai avem timp de nimic, isi zicea el,uitand ca se comporta la fel acum 3 ani.La un moment dat fata isi lua geanta si isi lua ramas bun de la prietenele ei.”Unde pleci?Mai stai!” i-a spus dar aceasta nu mai avea timp.”N-am voie decat pana la 12,tre’ sa plec acasa”.”Stai,vin cu tine.Mai povestim”.
Se uita la ea si cum crescuse.Ii pusese mana in cap si o mangaia bland, cu un zambet pe buze. Ea privea constant inspre trotuarul rece si era destul de tacuta.”Ce mai faci?Esti tare tacuta”.Era aiurea,amandoi parca se simteau putin ciudat dar el simtea nevoia sa stea de vorba cu ea.Ajunsesera in fata casei ei. Era 11:52.Discutia isi dadea drumul incetul cu incetul.Vorbisera despre diverse,dar in special ea.El gasea o placere nemaiintalnita de asa de mult timp in a o asculta. Simtea in vocea ei o maturitate pe care o dorea asa de mult acum ceva timp.Ii treceau diverse amintiri prin cap. Amandoi se gandeau la ce fusese.”A fost dureros”…”A fost frumos”.Doua fete ale aceleiasi povesti.”Regreti asa de mult ca ne-am cunoscut?”.”Nu stiu…a fost foarte aiurea”.”Da…am fost amandoi cam prostuti.Ce idei aveam pe atunci…si ce atotcunoscator ma credeam…din greseli invata omul nu?”.Spera ca ea sa nu regrete de fapt ca se cunoscusera. Acea zi calda de vara.23 iunie parca isi amintea el.Nu cu mult inaintea zilei ei de nastere. Ce pustie era strada aceea.Doar doua suflete pierdute uitandu-se insistent unul la celalalt.Acum avea impresia ca o remarca si in mijlocul Times Sqare,dar nu putea stii asta niciodata.Se facuse 12:32.Il lua in brate si ii spuse “Multumesc ca ai venit cu mine pana acasa”.”Nu, eu iti multumesc”.Ea nu banuia ca il invatase in seara aceea mai multe lucruri decat isi puteau oricare inchipui.Isi lua ramas bun de la ea, in timp ce usa se inchidea in urma ei si se indrepta spre casa cu un zambet pe buze.”A crescut mult si cel putin imi da impresia ca s-a maturizat neasteptat de mult.Inca mai are focul acela in ea si inca mai poate sa ma inspire”, gandea baiatul pierdut pe strazile orasului sau natal.
Ce te face sa zambesti? Pai cred ca e normal sa te bucure faptul cand esti apreciat cat de cat.Cred ca te bucura atunci cand cineva iti spune sa le mai colorezi putin lumea cu scrierile tale.Cred ca te face sa zambesti cand o persoana iti povesteste despre o fosta colega de liceu careia ii place mult cum scrii.Cred ca te face fericit atunci cand realizezi ca inca mai poti fi inspirat din situatii banale,de zi cu zi.Cred ca iti face ziua putin mai buna cand vorbesti cu un prieten vechi,cu care ai fi vrut sa faci mai multe,dar oricat s-ar fi vrut nu s-a putut…si totusi inca sperati amandoi ca mai puteti face cate ceva impreuna.Cred ca iti place ziua insorita de afara si apoi noaptea cu cerul plin de stele.Iti mai amintesti cand iti sopteau cate ceva?Ce vremuri…
El avea nevoie de o pauza.Se adunasera prea multe lucruri si prea multe planuri greu de indeplinit.Mai 2+4 saptamani si avea sa vina pauza.Ce bine-i cadea linistea de acasa.Avea planuri mari pentru pauza si incetul cu incetul se conturau majoritatea.Mai un hop avea peste care trebuia sa treaca in forta.Lua o gura mare de aer si isi zise: “Capu’ sus si tot ‘nainte”.
Dreamer's World 