Pub…

Azi am simtit pentru prima oara in atatia ani de cand merg in Zodiac ca am fost intr-un pub. A fost genial,incomparabil,fantastic. A cantat zeita, au cantat muzicantii din Bremen,au venit  absolventii. S-a gatat o perioada, in timp ce tu ziceai nimicuri,te-am pus in ochii mei,patetic ca o poezie scrisa in tren,visarea s-a gatat. Azi somnul tau scuipa pastile si totusi a fost perfect. Extazul s-a simtit in aer. Hai sa sarbatorim aceasta seara minunata cu un toast. Pentru voi! Fie ca astazi sa reprezinte sperantele noastre ca si tineri. Fie ca astazi sa fim uniti in muzica zeitei. Fie ca astazi sa ramanem visatori. Dreamers are all around us,they are the air that we breathe. For without dreamers,we would all be at a standstill. Ea plange,si nimeni nu-i aduce o batista curata. Sa iubiti,sa radeti,sa cantati, sa fiti vii,sa traiti mult,sa fiti unici,sa fiti frumos. Ce-a fost in capul meu cand am scris asta? Multe lucruri halucinogene. Irelevant,sa fie bine. Pacat de toata chestia asta. Mai aprind o tigara si fug. Tu esti departe si nu pot ajunge la tine. Asta-i sinceritatea care a stricat lupul singuratic. Sunt debusolat iar sarutand lumea pe gura m-am gandit la tine. Te-am dezvelit si ti-am soptit spre sanii goi,esti a mea azi. Visele vesnicile,cine stie,se pot implinii cu putin noroc.

Dreamer0507

Published in: on May 28, 2011 at 3:28 am  Comments (2)  

Luciditate…

Timpul se pierde incet incet,pana cand devine nimic. Asa cum era la inceput. In vremuri demult apuse,cand eram singur si trist. In infinitatea existentei m-am gandit. Eram totul,eram perfect. Si totusi parca lipsea ceva. Si nici in atotstiinta mea nu imi dadeam seama ce era acel lucru. Si plutind prin vid, inconjurat de intunecime,am metaforizat ideea. Am transformat-o intr-o sfera luminoasa,calduroasa,care ma iradia cu speranta. Am privit-o intens si am tinut-o in mana. I-am facut un miez,iar cu acela sfera isi vedea domeniul. Apoi i-am zambit,am oftat putin, si am aruncat-o in nimic. Mi-am intors spatele sa-mi continui existenta,dar un zgomot asurzitor ma opri din drum. M-am intors si am vazut incredibilul. S-a creat,si nu a fost creatia mea. Sau a fost dar intr-o mica masura. Si un sentiment nou m-a cuprins. Vroiam sa stiu ce se afla in departare. Vroiam sa stiu de unde a venit zgomotul si noul. Am decis sa-i spun curiozitate. Si m-am indreptat spre acel ceva. Excat,era un ceva. Nu mai era un nimic. N-am vrut sa ma grabesc. Tot ce imi doream e sa savurez momentul. Nu stiam ce va urma. Eram inspaimantat,pentru ca imi intrase in obisnuinta sa cunosc totul. Ce a fost si ce va fi. Dar acum aparuse noul. Ajuns la locul faptei,am amutit. Erau o multime de sfere cu idei intr-un spatiu delimitat de o linie invizibla. Erau si alte corpuri care pluteau prin vid. Ele se dezvoltau la o viteza incredibila. Se creau si se stingeau intr-o clipa. Parca era o pierdere a existentei. Admirand acest spectacol fabulos al creatiei am vazut o sclipire de pe unul din corpuri. In fiecare clipa era cate-o sclipire de genul,in acelasi punct al sferei. M-am apropiat si am vazut fascinantul. Erau creaturi,asemeni mie. Si erau o multime,si erau frumoase si inteligente. Diferenta era doar una singura. Acestea se sfarseau. Nu erau vesnice,nu erau atotstiutoare. Si parca aveau ceva ce mie imi lipsea. I-am admirat si i-am observat,dar parca nu puteam sa cuprind cunostintele lor. Parca era prea rapid. M-am gandit sa incetinesc perioada clipelor dar nu puteam. Era prima oara cand eram lipsit de putere. Si m-am simtit singur si parasit. Pana cand m-am hotarat ca exista o singura varianta. Sa cobor pe acel corp si sa vad cu ochii mei cum traiesc aceste fiinte. Cum traiesc si cum mor. Ajuns pe taramul necunoscut am realizat ca aici nimic nu era la fel. Din exterior,vietile lor pareau neinsemnante. Se nasteau si mureau instant. Dar pe acest pamant,totul se petrecea intr-un ritm lent. Uitandu-ma in jur,vazand lucrurile din ambele puncte de vedere,am realizat. S-a creat timpul. Am creat timpul. Am creat inceputul si sfarsitul. Initial mi s-a parut crut,pentru aceste fiinte sa trebuiasca sa moara. Dar mergand pe strazile civilizatiei am realizat ca oamenii s-au impacat cu ideea. Si asta le da ceva ce eu n-am avut niciodata. Ambitie. Si chiar daca unii din ei erau mizerabili,toti reuseau sa se bucure de lucruri mici si neimportante. Dar la urma urmei, darul lor catre creator era un simplu si frumos sentiment. Era iubirea. Era satisfactia suprema. Era ceva mai puternic decat orice zeu,decat orice arma,decat orice razboi pamantesc. Si asa am realizat,ca de fapt n-am trait inca. Am fost si voi fi intotdeauna,dar n-am trait. Si imi doresc sa iubesc si eu sincer. Si imi doresc sa fiu muritor. Dar nu se va putea. Pentru ca aceasta e destinul zeilor. Morala totusi exista. Si daca esti atotstiutor,mai poti invata ceva din cele mai neasteptate locuri.

Published in: on May 16, 2011 at 12:27 am  Comments (1)  

The Kiss…

She’s the face in the misty light…You hear her down the hall. Her laugh floats on a summer night and you can never recall. Si o vezi pe trenul care trece. Acei ochi incredibili. Iti par asa cunoscuti dar nu stii de unde. Ti-a oferit primul sarut si nu ai cum sa o uiti. E doar pentru tine. E doar un vis. E pacat ca se termina dar trebuie privit inainte. E ea,frumoasa din povesti,cea care nu se lasa. Cea care te-a invins oricat de puternic esti. Si e mare pacat,pentru ca stii ca ar fi fost perfect asa. Dar pur si simplu se termina. Te dai batut si mergi mai departe. Mai rau n-are cum sa fie. Pentru ca fata ei nu o vei uita. Pentru ca e una din acele putine fete pe care le vei placea cu adevarat si nu ai vrea doar ceva carnal cu ea. Cu toate ca nu ai idee ce sa faci sa fie bine,stii ca o vezi in reflexia raului luminat de luna,o vezi in orice ceasca de cafea,o vezi in orice oglindire a ta si doar in vise iti e alaturi. Stii ca era o sansa sa scapi de cea de veci,dar n-a fost decat un vis de vara,care n-a prins caldura inimii. Poate era prea devreme. Pacat,mare pacat. As vrea sa fie totul asa simplu ca aceasta scriere dar nu este. Numele ei melodios imi rasuna pe melodii ale unor epoci de mult apuse. Poate nasterea mea nu s-a produs cand trebuia. Dar acum nu se poate stii niciodata. Sper sa-mi amintesc de ea si s-o vad in fata ochilor,intr-o zi mai sufletista. Sau cine stie,poate totul va fi bine. Dreamer0507

Published in: on May 14, 2011 at 3:01 am  Leave a Comment